Cazul Dan Șova, pe masa CCR. Când discută judecătorii contestațiile privind votul pentru arestarea preventivă a lui Șova

Cazul Dan Șova, pe masa CCR. Când discută judecătorii contestațiile privind votul pentru arestarea preventivă a lui Șova
Publicat: 27/03/2015, 12:54
Actualizat: 27/03/2015, 21:15

După ce au fost sesizați din două direcții pe cazul votului din Senat privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova, judecătorii Curții Constituționale au stabilit că vor discuta sesizarea făcută de șeful statului pe 8 aprilie.

Prima contestație a fost făcută de președintele Klaus Iohannis și care a cerut CCR să rezolve un conflict instituțional, ca urmare a faptului că Senatul a refuzat să dea o hotărâre privind adoptarea sau respingerea solicitării procurorilor DNA în cazul lui Dan Șova. Aceeași cerință a avut-o și Laura Codruța Kovesi, într-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii.

Șeful statului a cerut Curții Constituționale să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pe de o parte, și Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, „ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispozițiile legale cu Constituția în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere/arestare a unui deputat/senator, cu consecința blocării activității puterii judecătorești”.

În scrisoarea președintelui Klaus Iohannis se arată că „atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Șova a condus la un blocaj instituțional prin imposibilitatea desfășurării procedurilor judiciare și a înfăptuirii actului de justiție”, invocând prevederile articolului 72 din Constituție.

Tot joi, și liderii PNL au anunțat că vor sesiza CCR în cazul votului privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova, această sesizare urmând a fi discutată de magistrați tot pe 22 aprilie. Pe de o parte, liberalii au solicitat Curții să constate neconstituționalitatea prevederilor articolului 173 din Regulamentul Senatului, cel care le-a permis senatorilor să repsingă solicitarea DNA cu majoritate calificată, cu toate că în Constituție se prevede faptul că astfel de hotărâri ale Parlamentului se adopta cu majoritate simplă.

Pe de altă parte, PNL a mai cerut Curții să constate și încălcarea dispozițiilor articolului 1, alineatul 5 din legea fundamentală, care prevede că „respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, de către conducerea Senatului, ca urmare a refuzului de a constata, în cuprinsul procesului verbal alcătuit după votul asupra cererii Ministerului Justiției privind încuviințarea măsurii reținerii și arestării lui Dan Șova, îndeplinirea condițiilor din articolul 76 alineatul 2 din Constituție.

„Solicitam Curții Constituționale să supuna controlului de constituționalitate prevederile art. 173 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, potrivit cărora în procedura reținerii, arestării și percheziției membrilor acestei Camere, «Senatul hotărăște asupra cererii cu votul secret al majorității membrilor săi », pe care le apreciem ca fiind în total dezacord cu prevederile art. 76 alin. (2) din legea fundamentala, potrivit cărora «Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră»”, a scris PNL în sesizare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Monica Tatoiu, diagnosticată cu cancer. Medicii au avertizat-o: „Am o hemoragie cumplită”
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Marea lovitură pentru Traian BĂSESCU. Abia acum s-a aflat ce s-a întâmplat: I-AU ATACAT familia
Toată Planeta îl plânge. Celebrul compozitor ne-a părăsit
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Celine Dion spune că a știut înainte de diagnostic că ceva nu era în regulă...
×